From Singularity to Multiplicity. The Power Cycle of Autorship between Submission and Subversion
Cuvinte cheie:
auctorialitate submisivă, auctorialitate subversivă, auctorialitate colectivă, comunitate, colaborare, cooperare, multiplicitate, anonimitate, ciclul puteriiRezumat
Articolul de faţă e dedicat „auctorialităţii colaborative”. Investigarea mizelor şi propunerilor conceptuale ale cercetărilor recente reprezintă unul din scopurile centrale ale lucrării. Concentrându- mă asupra a două momente cruciale, perspectiva istorică e completată de o trecere în revistă a stadiului actual al cercetării, acoperind mai multe spaţii disciplinare. În final, propun două definiţii tipologice: auctorialitatea submisivă şi cea subversivă. Studiile despre autor suferă schimbări profunde azi, remarcabilă fiind trecerea de la înţelegerea romantică a autorului la ceea ce am numit un ecosistem auctorial care, la rândul lui, poate fi înţeles ca făcând parte dintr-un mai larg ecosistem cultural (extrem de dinamic, ba chiar circular).Descărcări
Publicat
2016-12-01
Număr
Secțiune
Articles