The Relative Frequency of Inner-Life Verbs as Signifier of Change in 19th - and 20th -Century Fiction? Distant Reading of a Corpus of Hungarian Novels

Rezumat

Acest studiu revizitează o ipoteză centrală a studiilor literare computaționale (SLC): faptul că transformările stilului narativ de-a lungul unor etape istorice ample – în special așa-numita “întoarcere spre interior” asociată cu ficțiunea modernistă – pot fi detectate prin frecvența relativă a verbelor care exprimă stări mentale și emoționale (“verbe ale interiorității”). Bazându-se pe metodologia propusă de Radak et al. în cadrul proiectului Distant Reading for European Literary History, această cercetare extinde semnificativ atât corpusul, cât și precizia lingvistică a analizei. În timp ce studiul amintit se baza pe 100 de romane maghiare cuprinse în corpusul ELTeC, noi extindem analiza la peste 1.200 de romane maghiare din secolele al XIX-lea și al XXI-lea, adnotate cu instrumente avansate de procesare a limbajului natural și corectate în ceea ce privește erorile sistematice de etichetare – în special cele care vizează formele de trecut ale verbelor utilizate în proza istorică. Rezultatele noastre sugerează că frecvența globală a verbelor ce exprimă interioritatea rămâne remarcabil de stabilă de-a lungul celor două secole analizate, punând sub semnul întrebării afirmațiile conform cărora acest indicator ar putea semnala eficient marile metamorfoze istorico-literare. Totuși, prin examinarea subgrupurilor semantice ale acestor verbe, pot fi delimitate tendințe semnificative statistic, care se corelează cu periodizările consacrate ale istoriei literare maghiare. Mai precis, verbele care exprimă percepția și afectivitatea sunt utilizate mai ales în jurul anului 1900, în timp ce verbele care exprimă voința cunoscu o frecvență mai însemnată între anii 1920 și 1930, pentru ca apoi să scadă după anii 1960 – fenomen ce reflectă așa-numitul “al doilea modernism” al literaturii din Ungaria și transformarea totală a prozei din anii 1970. În același timp, creșterea constantă a frecvenței verbelor care exprimă procese cognitive indică o tendință pe termen lung, mai puțin dependentă de perioade specifice. Deși rezultatele noastre confirmă faptul că simpla constatare a frecvenței verbelor interiorității nu este suficientă pentru a redefini periodizarea literară, ele relevă totuși o serie de tipare inedite care caracterizează opere și autori particulari, legitimând astfel utilitatea unor investigații suplimentare. Studiul demonstrează astfel atât limitele, cât și potențialul neexplorat al metodologiilor SLC. Chiar dacă analiza statistică a formelor verbale nu poate încă înlocui abordările istorico-literare tradiționale, ea le poate completa și revizui. Pentru ca SLC să-și împlinească promisiunea de a oferi perspective istorico-literare noi, viitoarele cercetări trebuie să integreze modele interpretative mai sofisticate – cum ar fi reprezentările vectoriale diacronice ale construcției semnificațiilor literare.