Swearing an Oath by Shouting the Poem: Petőfi and Performative Language in Poetry

Rezumat

Articolul problematizează impactul pe care actele de vorbire literare îl pot exercita asupra sferei politice și, implicit, asupra acțiunii sociale. În mod particular, studiul explorează semnificația transpunerii performativității textelor literare în acțiunea politică. Sfera publică a secolului al XIX-lea oferă un cadru privilegiat pentru analiza acestei problematici. Un exemplu elocvent este unul dintre cele mai cunoscute poeme ale lui Sándor Petőfi, Nemzeti dal [Cântec național], care își cheamă publicul la depunerea unui jurământ și, în același timp, înscenează efectiv acest jurământ. Poemul a jucat un rol central în Revoluția maghiară din 15 martie 1848, fiind recitată de Petőfi în repetate rânduri în cadrul adunărilor publice. De asemenea, a contribuit la conturarea conceptului de națiune în timpul Războiului pentru Independență și a devenit parte integrantă a unor ceremonii juridice și politice reale, de ex., inițierea luptătorilor pentru libertate. Articolul se focalizează pe modul în care poemul Nemzeti dal poate contribui la înțelegerea mecanismelor actelor de vorbire literare. De asemenea, studiul abordează pe scurt contextul etic contemporan al conceptului de jurământ (pornind, în special, de la filosofia lui Kant), pentru ca apoi să analizeze evocarea jurământului lui Petőfi într-o scenă din Kis Magyar Pornográfia (Un strop de pornografie maghiară) de Péter Esterházy, în contextul socio-politic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, în relație cu conceptele de libertate și sclavie. Nu în ultimul rând, performativitatea poemului Nemzeti dal este pusă în relație cu reprezentările literare ale blestemului și ale mărturiei mincinoase. Cazul blestemului este abordat prin analiza poeziei lui Mihály Vörösmarty din 1849, Átok [Blestem], care poate fi interpretată ca o reacție la capitularea necondiționată de la finalul Războiul pentru Independență al Ungariei. În ceea ce privește mărturia mincinoasă, aceasta este ilustrată de balada lui János Arany din 1852, A hamis tanú [Mărturisitorul mincinos], care poate fi înțeleasă ca un răspuns implicit la cât de influente au fost formulele performative pentru expunerea luptei politice pentru libertate.