Being a Woman as a Wound. Czech Women’s Autobiographical Writing on Anorexia Nervosa

Rezumat

În țările postcomuniste, a crescut numărul de mărturii autobiografice – scrise în special de femei – despre tulburările de alimentație. Femeile reprezintă, de asemenea, majoritatea persoanelor care suferă de tulburări de alimentație, în special de anorexia nervosa – o tulburare care reflectă o o așa-zisă ambivalență a feminității și care este strâns legată de capitalism, de societatea de consum și de inegalitățile sociale. În capitalismul neoliberal, însușirea de a fi slab/subțire dobândește anumite conotații morale, fiind asociată cu autocontrolul, moderația și independența. Anorexia nervosa poate fi văzută ca o performanță exagerată și o întruchipare a respectivelor calități care, la nivel psihic, sunt, de fapt, legate de traume: pe de o parte, evenimentele traumatice pot declanșa această boală; pe de altă parte, tulburarea de alimentație este adesea traumatizantă. În articolul meu, analizez modul în care această experiență traumatizantă este transformată prin scris. Procesul de scriere autobiografică le-a ajutat pe autoare să-și numească propriile emoții, temeri și atitudini, precum și să reinterpreteze diverse relații sau evenimente din trecut. Mai mult, le-a permis să stabilească legături interpersonale în mai multe moduri. În primul rând, aproape toate autoarele se adresează direct cuiva și încearcă să stabilească, în mod simbolic, un dialog: de exemplu, ele includ fragmente adresate mamei sau unui prieten apropiat (Petra Dvořáková, Tereza Nagy Štolbová). În al doilea rând, scrierea de proză cu intenția de a o publica presupune existența unui cititor – astfel, se stabilește un alt tip de relație. Mai mult, procesul de scriere care a dus la publicarea prozei autobiografice a devenit, de asemenea, pentru majoritatea autoarelor, punctul de plecare pentru asumarea unei noi identități – cea de scriitoare. Acesta e un alt tip de relație, care se stabilește în raport cu propria interioritate. Prin configurarea unor relații și a unor noi identități, scrisul devine, deci, un proces de vindecare.