Faire mémoire commune autour des silences. Fictions et mémoires des guerres de Yougoslavie chez Anilda Ibrahimi et Marica Bodrožić

Rezumat

În acest articol problematizez teoria lui Azade Seyhan, conform căreia literaturile transnaționale au puterea de a da glas vocilor care au fost reduse la tăcere de istoria și memoria naționale, creând astfel o comunitate aparte. În acest sens, utilizez conceptul de „memorie comună” pentru a analiza reprezentarea războaielor din Iugoslavia în două romane scrise de Anilda Ibrahimi și Marica Bodrožić. Aceste ficțiuni, aparținând unor autoare migrante, cu origini balcanice, își propun nu doar să demanteleze memoria națională și foarte recentă a războaielor din Iugoslavia, ci și să elaboreze, prin opoziție, memorii alternative ale războiului și ale exilului, în jurul cărora devine posibilă crearea unei comunități. Deschid articolul cu analiza modurilor în care această memorie comună este configurată ficțional: ambele romane includ secvențe de reconstrucție comunitară prin intermediul narativizării și, mai ales, al reprezentării dialogale a experiențelor femeilor exilate, oferind totodată o atenție specială și inconsistențelor din rememorările acestora. Ulterior, evaluez în ce măsură narațiunile menționate pot funcționa ca modele pentru experiența scrisului și a lecturii. În cele din urmă, noțiunea de orizont de așteptare mă determină să problematizez capacitatea literaturilor transnaționale de a crea o memorie comună în jurul tăcerilor: într-adevăr, cum putem garanta că aceste narațiuni de o violență extremă sunt ascultate și respectate într-un context dominat de orizontul de așteptare occidentalocentric? În consecință, articolul se focalizează și pe problemele etice implicate de reprezentarea ficțională atât a războiului, cât și a femeilor care îi sunt victime. Tocmai de aceea, situez acestor romane în contextul lor specific, cel al anilor care au urmat războaielor din fosta Iugoslavie, și analizez presiunea exercitată de ceea ce Dragana Obradović numește prejudecata occidentală asupra reprezentării narative a victimelor – în special, a cuvintelor și a tăcerilor acestora.