Writing the Life of Servants in Early Romanian Feminist Novels

Rezumat

În ciuda potențialului lor de a fi citite ca documente sociale despre condiția femeii, romanele scrise de scriitoare la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea sunt, dacă nu sistematic trecute cu vederea, foarte puțin studiate, cel puțin în culturile semiperiferice care, implicit, au o istorie literară tânără. În acest articol, analizăm două texte literare necanonice, Patimi (1903) de Sofia Nădejde și În luptă (1906-1908) de Elena Bacaloglu, cu scopul de a înțelege dacă romanele valorifică sau nu anumite aspecte din viața autoarelor, respectiv în ce măsură convingerile ideologice ale scriitoarelor au influențat modurile în care este reprezentată condiția dificilă a servitoarelor, care, în calitate de femei și de lucrătoare casnice, se află în situația unei duble subordonări. În cazul ambelor romane, există dovezi (circumstanțiale) care ne fac să bănuim că frânturi din autobiografiile și convingerile autoarelor au pătruns în operele lor, iar, dacă analizăm mai atent modul în care Nădejde și Bacaloglu abordează condiția femeilor servitoare în Patimi și În luptă, se poate observa un fenomen similar: în pofida etosului lor politic – Nădejde a îmbrățișat viziuni socialiste până la începutul carierei sale literare, când opiniile sale au evoluat spre o poziție mai conservatoare, în timp ce Bacaloglu a contribuit la apariția primelor organizații fasciste din România –, cele două scriitoare de seamă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au instrumentat imaginea servitoarei pentru a da glas situației dificile a femeilor din clasa superioară. Acest aspect atestă că ambele romane propun artefacte ale condiției femeii de la începutul secolului. Coroborate cu autobiografiile autoarelor, cele două romane arată că primele încercări de literatură feministă din România nu au prezentat o perspectivă progresistă asupra mobilității sociale a femeilor muncitoare.