Variations of Romantic Irony in the Writings of the Moldovan Forty-Eighters

Rezumat

Întrebuințată îndeosebi ca strategie discursivă cu funcționalitatea de a sancționa și corija contrastele stridente și incongruențele culturale, într-o epocă aflată în tranziție de la Orient la Occident, ironia primește, în discursul literar și publicistic, forme variate în acord atât cu registrul interogat – viața de salon, cu toate etichetele franțuzești, forfota colorată a capitalei Iași cu costumele orientale largi și tiparele vestimentare europene, rigide și strâmte –, cât și cu parcursul formativ, experiența de viață și structura interioară ale fiecărui autor. Lucrarea de față propune o investigare a nuanțelor discursive pe care le comportă ironia elitistă în proza pașoptiștilor și în întregul lor demers de radiografiere a identității naționale și a unui spațiu aflat între două granițe mentalitare distincte. Dacă Vasile Alecsandri practică o ironie blândă, în acord cu firea sa amabilă și solară, Mihail Kogălniceanu adoptă un discurs caustic și neiertător, fiind un fin observator al societății contemporane lui. La fel de intransigent, mai cu seamă în polemica sa cu latiniștii ardeleni, Alecu Russo adoptă totuși, în tandem cu Costache Negruzzi, o scriere cu note mai degrabă autoironice și reflexive.