De l’histoire littéraire (contemporaine) en régime intermédial : perspective interniste et épreuve du dehors visuel de la littérature (XXe–XXIe siècles)

Rezumat

De vreme ce „Literatura” și-a pierdut majuscula esențializantă prin integrarea ei în rețeaua de fenomene sociale și culturale care o traversează și îi influențează devenirea, de vreme ce ideea națiunii și a identității naționale este tot mai atenuată, mai dezbătură și chiar condamantă într-o lume a globalizării comunicării și a schimburilor economico-culturale, ce fel de istorie literară ar mai putea fi scrisă în contextul unei culturi esențialmente vizuale (cinema, artă grafică, ecologie digitală)? Această lucrare îi propune să reliefeze dificultatea fundamentării unor istorii literare naționale, limitate la o percepție simplistă asupra ideii de interacțiune, mediere și traducere într-un câmp cultural care a devenit intermedial și unde fenomenele culturale se determină reciproc. Suntem oare puși în situația de a considera imposibilă realizarea istoriei literare? Această întrebare este relevantă mai ales dacă abordăm literatura atât dintr-o perspectivă autonomistă (luând în considerare „autocentrismul” ei), cât și dintr-un punct de vedere național (care se concentrează pe o narațiune identitară conservatoare și totalizatoare). Aceeași întrebare privește și viziunile care accentuează procesele fragmentarității și ale recompunerii (pornind de la metaforele caleidoscopului sau ale rizomului), de vreme ce, în cultura contemporană, „Literatura” ajunge să fie înțeleasă și prin intermediul “videosferei” (Virillio) sau a culturii „fluxului” comunicării mediatice (Bauman, Sadin). Prin urmare, această cercetare se fundamentează în principal pe trei repere teoretice: LʼHistoire des poétiques, dezvoltată de J. Bessière și de Ellen Kushner (1998), studiul lui Franco Moretti, Graphs, Maps, Trees: The Abstract Models for a Literary History (2005), respectiv noua orientare istoriografică elaborată de Patrick Boucheron în The World History of France (2017).