As He Lay Dying: Max Blecher’s Medical Body

Rezumat

Boala de care Max Blecher a suferit mai bine de un deceniu se impregnează în opera sa literară asemeni unui adevăr biografic incontestabil. Descrisă în corespondența cu câțiva prieteni intelectuali români, viața de pacient a scriitorului în sanatoriile pentru tuberculoși precum și lunga sa agonie, pot fi considerate fundalul dominant al operei sale. Intenționez să argumentez că explorarea corpului ca obiect al investigației medicale de către Blecher proiectează un regim aparte al expresivității afective. Ficțiunile corporalității favorizează o dublă abordare a problematicii sinelui și identității, așa cum aceasta transpare în toate scrierile autorului: intimitatea suferinței e un puternic coagulant ce favorizează iluzia unei identități coerente, intermediate de prezența corporală, în timp ce intervenția medicală revelează obiectificarea corpului și înstrăinarea lui. Analiza mea urmărește prezența discursului afectiv – înțeles prin spectrele relațiilor pe care scriitorul le conturează real (în corespondență) și ficțional (în principal în romanele Inimi cicatrizate și Vizuina luminată) – în scrieri vizând corpul, boala și intervenția medicală. Consider, de asemenea, important contextul periferiei, ca amplificator al izolării și suferinței, redat prin decorul orașului natal al autorului, Roman, unde acesta și-a scris opera de ficțiune și corespondența, dar și prin cel al sanatoriului, unde scriitorul a urmat numeroase tratamente și unde se desfășoară acțiunea ultimelor sale două romane. Boala și intervenția medicală sunt prezente minimal în romanul de debut al lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, deoarece experiențele protagonistului sunt în mare măsură metafizice și erotice. Adâncind perspectiva, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată conțin confesiuni brutale ale suferinței și deteriorării fizice implicate de boală. Protagoniștii lui Blecher, alter-ego-uri evidente, sunt captivi (literal și metaforic) în corpuri-carcasă, îndurând dureri atroce și căutând cu disperare eliberarea sexuală. În limbaj și în narațiune, medicina își dovedește potențialul de agent al speranței, al emoției, al disperării și, uneori, al promisiunii morții. Alimentată de conștiința iminenței morții, conținând elemente ale unui existențialism brutal, modelată de o puternică, suprarealist calibrată conștiință a propriei existențe biologice, proza onirică și vizionară a lui Blecher e un exemplu definitoriu de reuniune între ficțiune și contexte biografice afective exprimând trauma medicală și dezintegrarea corporală.