Influence as means of conveying emotion at the beginning of the 20th Century

Autori

  • Amalia Cotoi

Cuvinte cheie:

literatură română, Marcel Proust, configurare afectivă, influență, literatură comparată

Rezumat

Cultura și literatura română de la începutul secolului al XX-lea sunt caracterizate la nivelul configurărilor afective de două fenomene de import: (1) filozofia, ca știință a sufletului și (2) Marcel Proust, în calitate de analist al vieții interioare. Pornind de la perceperea emoțiilor în relație cu efortul de a accesa lumea spirituală, lucrarea investighează influența celor două fenomene din spațiul cultural francez asupra dezvoltării unui vocabular al afectelor în cadrul literaturii române interbelice. În lucrare, „influența” este definită drept un fenomen „difuz, aproape indescifrabil, adeseori inconștient” (Maxime Decout, Qui a peur de l’imitation), care solicită autorului ce reinterpretează importul, selecția și, în cele din urmă, adaptarea. Această perspectivă este corelată, pe de o parte, cu teoria emoțiilor dezvoltată de Maurice Halbwachs, prin care emoțiile sunt descrise ca un instrument atât pentru asigurarea coeziunii grupului, cât și pentru conservarea societății (L’expression des émotions et la société), iar, pe de altă parte, cu teoria lui Frédéric Lordon, care abordează afectele ca efecte ale unei structuri în care individul este constrând involuntar (La société des affects).

Descărcări

Publicat

2018-12-01