The Reception of the Geneva School of Literary Criticism. The Irony of Jean Starobinski in the Romanian Translations
Cuvinte cheie:
Școala de la Geneva, traducere, critică literară postbelică, melancolie, Jean StarobinskiRezumat
Dacă discursul oficial în studiile literare ale perioadei postbelice era cel venit pe filieră structuralistă, cel al criticii de idei/criticii de la Geneva pătrunde din spațiul francofon ca o revenire asupra contextelor de limbă franceză, de data aceasta nu de la Paris (ca în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX), ci de la Geneva. Analizarea modelului de construcție al criticii geneveze, așadar, transportat dintr-un spațiu occidental într-unul est-european își propune să urmărească în ce măsură, în cazul traducerii de concept – al transferului teoretic și cultural –, traducerea însăși răspunde cerințelor pieței literare actuale: cum are loc acest transfer, dinspre cultura-sursă înspre cultura-țintă, dacă interogăm din perspectiva teoriilor transnaționale. Investigarea unor problematici de ordin estetic și politic cu care societatea românească (și est-europeană deopotrivă) s-a confruntat în anii 70 este și soluția la care propunerea de față recurge prin analiza importului de text critic tradus și comentat, fie în revistele culturale ale perioadei, fie în volume – exemplul de la care pornesc în analiză e cel al traducerii conceptului de ironie de la Jean Starobinski.Descărcări
Publicat
2022-12-01
Număr
Secțiune
Articles