The Ironic Spirit in the Criticism of the Romanian ’70s Generation

Rezumat

Premisa de la care pornește studiul de față este că, în urma liberalizării politice din anii 1968-1971 și a resituării literaturii sub semnul dogmatismului politic de după 1971, critica literară românească s-a definit ca spațiu de refugiu pentru spiritul liberal. Iar forma de manifestare a acestui spirit a fost ironia, nu în sensul consacrat al termenului, de exprimare a forței, ci în sensul lui Rorty, folosit ca referință, de neîncredere în forță. Analiza pe care o fac pornește de la viziunea lui Laurențiu Ulici, figura cea mai implicată în spațiul public dintre criticii generației sale, dar și cea mai reprezentativă pentru felul în care ironia înseamnă spirit liberal, asupra propriei generații. Studiul identifică trăsăturile definitorii ale spiritului ironic din critica generației ’70, le ilustrează prin trimitere la criticii reprezentativi ai generației, după ce, anterior, definise spiritul ironic prin intermediul lui Richard Rorty.