Performing Irony: Eugène Ionesco’s Battles with His Critics

Rezumat

Articolul meu încearcă să analizeze ironia dramaturgului Eugène Ionesco, urmărind două dezbateri critice: prima s-a desfășurat în principal în articolele sub semnătura lui Roland Barthes și a lui Bernard Dort în paginile revistei polemice Théâtre Populaire, care și-au găsit răspunsul ironic din partea lui Ionesco în numeroase interviuri și texte teoretice, dar și în piesa de teatru Improvizație sau Cameleonul păstorului, în care Barthes and Dort sunt dramatis personae; cea de-a doua, cunoscută sub denumirea de „Controversa din Londra”, a constat într-o serie de articole publicate de Kenneth Tynan și Ionesco în The Observer și Cahiers des Saisons. Motivația principală a celor două analize este de a demonstra faptul că, similar volumului Pe culmile disperării al lui Emil Cioran, care a reprezentat o matrice stilistică a textelor sale franceze, prima carte a lui Ionesco, Nu, poate fi considerată drept originea ironiei lui Ionesco. Ironia lui Ionesco este de sorginte est-europeană și probabil de aceea Barthes, Dort și Tynan au avut dificultăți de a răspunde remarcilor jucăușe ale lui Ionesco.